Preasfințitul Ioan de Soroca și Preasfințitul Petru de Cafa au oficiat Sfânta Liturghie în s. Corlăteni, r. Rîșcani

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 21 noiembrie 2023, în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, episcopul Ioan al Sorocii a slujit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Petru, episcop de Cafa, vicar al Exarhatului Europei Occidentale din cadrul BORu, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Corlăteni, raionul Rîșcani.

La slujba praznicală au participat: prot. Teodor Domnița, protopop de Rîșcani, prot. Ștefan Osoianu, parohul bisericii din Corlăteni, precum și alți preoți, dar și creștinii din localitate.
Cu prilejul aniversării celor 35 ani de slujire preoțească, părintele paroh Ștefan Osoianu, a fost decorat cu ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, gr. II.
La sfârșitul slujbei Preasfințitul Ioan l-a salutat frățește și cu aleasă bucurie duhovnicească pe Preasfințitul episcop Petru pentru această revenire și împreună-slujire în localitatea Sa de baștină, felicitându-l cu ziua sfântului ocrotitor de la botez, dar și cu împlinirea unui an din ziua hirotonirii în treapta de arhiereu.
Episcopul Ioan adresându-se părintelui Ștefan și enoriașilor săi, a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, urându-le slujire jertfelnică și ascultătoare Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova în continuarea anilor.
Preasfințitul episcop Petru, de asemenea, a exprimat gânduri de felicitare preoților și consătenilor cu ocazia hramului bisericii, împărtășind celor prezenți bucuria de a sluji în locașul sfânt al Corlăteniului natal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *