În perioada 21-27 august va avea loc procesiunea cu icoana Adormirii Maicii Domnului în jurul raionului Soroca

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan, episcopul Sorocii, conform deciziei adunării Vicariatului de Soroca din 2 iunie 2023, în perioada 21 – 27 august 2023 se va desfășura procesiunea cu icoana Adormirii Maicii Domnului în jurul raionului Soroca, cu prilejul acestui praznic al Maicii Domnului.

Continuă să citești

Preasfințitul Ioan al Sorocii a liturghisit în duminica a XI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, 20 august 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău a fost oficiată de către episcopul vicar, Preasfințitul Ioan de Soroca împreună cu clericii catedralei. Continuă să citești

Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie. (Tropar glasul 7) Continuă să citești

PS Ioan de Soroca a săvârșit slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, episcopul Ioan de Soroca a săvârșit vineri 18 august 2023, slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău Continuă să citești

PS Ioan de Soroca a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia aniversării a 71 de ani

Vineri, 18 august 2023, Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, împlinește vârsta de 71 de ani.

Înaltpreasfinția Voastră,
Înaltpreasfințite Stăpâne!

Vă felicităm cordial cu prilejul aniversării a 71 de ani din ziua nașterii împreună cu urările de putere a forțelor de bucurie permanentă întru Domnul și de ani mulți, plini de darurile Sfântului Duh.

La ceas aniversar Vă exprimăm fiasca noastră recunoștință pentru grija părintească, pentru slujirea arhierească pilduitoare arătată Sfintei Biserici și poporului drept-măritor al Moldovei!

Pentru mijlocirea în rugăciune a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu să vă păzească Mântuitorul Cel Milostiv în sănătate durabilă pentru mulți ani și să vă trimită ajutorul Său în slujirea arhipăstorească de mai departe.

Cu fiască dragoste întru Domnul nostru Iisus Hristos

† IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE