Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski sărbătorit la Mănăstirea Noul Neamț (Chițcani)

Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin. Continuă să citești

Sfânta Liturghie praznicală în biserica „Icoana Maicii Domnului „Egumena Sfântului munte Athos”” a mănăstirii de călugărițe „Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur” din satul Șuri, raionul Drochia

În fiecare an la data de 26 noiembrie, Biserica Drept-măritoare face pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur.

În această zi, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie praznicală în biserica „Icoana Maicii Domnului „Egumena Sfântului munte Athos”” a mănăstirii de călugărițe „Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur” din satul Șuri, raionul Drochia. Continuă să citești

Slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Florești, raionul Anenii Noi

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, 25 noiembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Florești, raionul Anenii Noi. Continuă să citești

PS Ioan, Episcop de Soroca a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Țînțăreni, r. Telenești

Marți, 23 noiembrie 2021, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țînțăreni, raionul Telenești. Continuă să citești

Credincioșii soroceni au întâmpinat moaștele Sfintei Fericitei Matrona

În a doua parte a zilei de 21 noiembrie 2021, ajunul prăznuirii Cuvioasei Matrona din Constantinopol, clerul și credincioșii soroceni au participat la procesiunea de întâmpinare a raclei cu sfintele moaște ale Sfintei Fericitei Matrona.

Sfânta Fericita Maică Matrona este grabnic ajutătoare celor care, vin cu credință curată și nădejde pentru a-i cere mijlocirea în fața Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei”. Prin această expresie a profețit că ea va rămâne unul dintre puținii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuția ateistă bolșevică.

Fericita Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.

De fiecare dată când trecem prin greutăți, să o chemăm în rugăciuni pe Sfânta Matrona din Moscova și să dea Dumnezeu ca exemplul ei să ne ajute să transformăm întristarea noastră în putere duhovnicească și bucurie interioară – bucuria legăturii cu cele înalte, mai presus de această lume.

Sfințeniile se vor afla la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca până la data de 5 ianuarie 2022.

Sfântă Fericită maică Matrona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Duminica a XXII-a după Cincizecime și ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

La data de 21 noiembrie 2021, Duminica a XXII-a după Cincizecime și ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Continuă să citești

PS Ioan, Episcop de Soroca a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Moara de Piatră, r. Drochia

În ziua prăznuirii Sfinților 33 de Mucenici din Melitina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Moara de Piatră, raionul Drochia. Continuă să citești

Icoana și Moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse la Catedrala episcopală din Soroca

Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Duminică, 21 noiembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan, episcop de Soroca, icoana și fragmente din moaștele Fericitei Matrona de Moscova vor fi aduse la Soroca.

Sfânta Fericita Maică Matrona este grabnic ajutătoare celor care, vin cu credință curată și nădejde pentru a-i cere mijlocirea în fața Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei”. Prin această expresie a profețit că ea va rămâne unul dintre puținii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuția ateistă bolșevică.

Fericita Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.

De fiecare dată când trecem prin greutăți, să o chemăm în rugăciuni pe Sfânta Matrona din Moscova și să dea Dumnezeu ca exemplul ei să ne ajute să transformăm întristarea noastră în putere duhovnicească și bucurie interioară – bucuria legăturii cu cele înalte, mai presus de această lume.

Sfințeniile se vor afla la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca până la data de 5 ianuarie 2022.

Episcopul Ioan al Sorocii a adresat un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, cu prilejul aniversării a 16 ani din ziua hirotoniei arhierești

13 noiembrie 2021

Înaltpreasfinției Sale,

Înaltpreasfințitului Petru,

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni.

Înaltpreasfinția Voastră,

Cu prilejul împlinirii a 16 de ani de rodnică slujire arhierească, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în binecuvântata lucrare pastorală, misionară și culturală, pe care o desfășurați spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii.

La popas aniversar, ne rugăm Bunului Dumnezeu să Vă trimită din Cereștile vistierii, ajutorul Său cel sfânt și tot de ce aveți trebuință în activitatea arhipăstorească a Înaltpreasfinției Voastre.

Fie ca Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra omoforului arhieresc al Înaltpreasfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!

Vă dorim să fiți în continuare la fel de energic și implicat în viața societății noastre, să duceți la bun sfârșit proiectele pe care le-ați început și să ne trăiți întru mulți și fericiți ani!

Cu frățească dragoste în Hristos-Domnul,

IOAN,
Episcop de Soroca,
Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfințirea Bisericii și Sfânta Liturghie în parohia cu hramul „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou” din municipiul Chișinău

La data de 7 noiembrie 2021, în Duminica a XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove s-a aflat în mijlocul comunității „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou” din municipiul Chișinău, la slujba praznicală de sfințire a noii biserici cu hramul în cinstea Sfântului Cuviosul Dimitrie cel Nou. Continuă să citești