Încurajând presa ortodoxă online şi tinerii cu râvnă pentru Dumnezeu

IMG_0214

În dimineaţa zilei, ÎPS Mitropolit Vladimir şi PS Episcop-vicar Ioan, au primit la reşedinţa mitropolitană membrii Colegiului de redacţie a portalului de atitudine şi gândire creştin-ortodoxă www.ortodox.md, care au venit însoţiţi de un grup de studenţi de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova (ASCOM). Continuă să citești

De la păcat la sfințenie – gânduri la a 5-a Duminică a Postului Mare

3c228311640c6aaec30c095f4b5e4169

Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.

Canonul Cel Mare, Cântarea a 6-a

Suntem la finele celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare, marea sărbătoare a Învierii Domnului este tot mai aproape. Dar până a ajunge la Înviere, trebuie să parcurgem Drumul Crucii. Aşa cum a făcut-o Însuși Hristos, Apostolii Săi și toți sfinții care au mers pe această cale. Continuă să citești

Slujba vecerniei în incinta Catedralei Mitropolitane din Chișinău

IMG_7380

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara din ajunul celei de a V-a Duminici a Postului Mare (a Sfintei Maria Egipteanca), Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat slujba vecerniei în incinta Catedralei Mitropolitane din Chișinău, având alături preoții și slujitorii sfântului lăcaș. Continuă să citești

Vizită la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova

MG_7194

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a vizitat astăzi Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, unde a fost întâmpinat de corpul didactic, în frunte cu Prorectorul ATOM, Prot. Mitr. Vetcislav Cazacu, precum și de studenții și seminariștii instituției de învățământ. Continuă să citești

Biserica are o mare deschidere pentru a-i ajuta pe tineri

ep Ioan

„În fiecare localitate este o biserică ortodoxă care are o mare deschidere pentru a-i ajuta pe tineri. Biserica nu face altceva, decât să-i împrietenească pe tineri cu Hristos.  Să-i ajute ca să se ridice, din păcat spre cele înalte și frumoase…Biserica îi învață pe tineri despre iubirea jertfelnică, consacrantă, a unuia față de celălalt. Continuă să citești

Slujbă arhierească în ziua pomenirii Sfinților patruzeci de mucenici din Sevastia la catedrala mitropolitană din Chișinău

image-bf6f87cc00e10904ec364391b4d56fafca43c09d0d5be4ff7e3b31c7ebf77d8c-V

În ziua pomenirii Sfinților patruzeci de mucenici din Sevastia, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala “Nașterea Domnului” din capitală. Alături de Întâistătător au coliturghisit Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacucernicul Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei, precum și slujitorii sfântului lăcaș. Continuă să citești

Gânduri la Duminica a IV-a din Postul Mare

scara_sf_ioan_scararulPostul e timpul pocăinței, timpul când inimile noastre împietrite ar trebui cu ajutorul Domnului să se deschidă către ceilalți și către Dumnezeu. Postul e timpul schimbărilor, al reînnoirii vieții. Așa cum primăvara aduce o nouă viață, așa și viața noastră duhovnicească, care de parcă abia se mai distinge, odată cu perioada postului reînvie cu o puternică forță, care ne face vii prin Sfintele Taine și prin lucrarea lui Dumnezeu. Continuă să citești

Președinții Departamentelor Mitropolitane s-au întrunit într-o ședință de lucru

IMG_6662

Astăzi, la Palatul Mitropolitan, sub președinția Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, a avut loc o ședință de lucru cu participarea președinților Departamentelor Mitropolitane ale BOM, la eveniment, alături de Întâistătător, fiind prezenți și Preasfințitul Episcop Ioan (Moșneguțu), Vicar al Mitropoliei Moldovei și Secretarul Mitropolitan, Preacucernicul Protoiereu Vadim Cheibaș. Continuă să citești

A avut loc întrunirea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri din Eparhia de Chişinău

IMG_6623

Astăzi, la Palatul Mitropolitan a avut loc întrunirea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri din cadrul Eparhiei de Chişinău. La şedinţa prezidată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, au mai participat Preasfinţitul Ioan, Episcop Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacuviosul părinte Arhimandrit Siluan (Şalaru), stareţ al Sfintei Mănăstiri Curchi, Exarh al Mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, Protopop de Orhei, Preacucernicul părinte Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, precum şi câteva zeci de monahi şi monahii, care stăreţesc sfintele mănăstiri ale Eparhiei. Continuă să citești