Cuvânt la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci

AFPGetty-519438824

Evanghelia care se citește în această duminică în bisericile ortodoxe, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci  este cea din Vinerea mare, în care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit, după ce a pătimit, a fost batjocorit şi chinuit. Fiind răstignit pe cruce, s-a rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”

De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, să ne amintim, fraților, despre faptul că purtarea crucii este o lege pentru noi creștinii. Mântuitorul însuși ne-a dat această poruncă: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Mulți dintre noi probabil se poticnesc cel mai mult la acest adevăr. Căci să-ți duci crucea înseamnă cu răbdare și mulțumire să suporți durerea, boala, ispitele și încercările acestei vieți, fără a cârti, să-ți continui calea, fiind convins că toate acestea sunt doar spre binele tău. De multe ori credem că suferința și durerea sunt doar rodul unei întâmplări, dar nu este nici pe departe așa. Nimic nu este întâmplător în viața noastră. Căci Domnul spune, că şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi, atunci cum poate fi întâmplătoare în viața noastră o suferință, o pierdere sau o nenorocire. Ne primim crucea chiar de la Dumnezeu și trebuie să o purtăm spre mântuirea noastră.

Să ne aducem aminte cuvintele lui Hristos, adresate apostolului Petru în ajunul răstignirii: „Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” Din aceste cuvinte înțelegem că moartea pe care a primit-o Hristos pe cruce a fost trimisă de Însuși Dumnezeu Tatăl.

În mod similar, și fiecare dintre noi, ne primim crucea vieții de la Dumnezeu. Și această cruce, după cuvintele sfântului Paisie Aghiorâtul, nu ne este trimisă pentru ca să suferim, dar pentru ca noi, sprijinindu-ne în ea, să ne înălțăm spre Cer. Dumnezeu nici nu ne-ar fi dat această cruce, dacă ar fi existat o altă cale prin care să ne mântuim. Crucea este acel medicament amar de care avem nevoie pentru vindecarea naturii noastre căzute, moștenite de la protopărinții noștri Adam și Eva.

Adesea încercăm să ne propunem să mergem cu tărie pe această cale, să punem un început bun, un scop înalt, dar cu regret constatăm că prea puține sunt forțele noastre pentru împlinirea acestui ideal. În plus dualitatea naturii noastre care mereu se pierde în alegerile sale prea des adeverește cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”. Dar abia atunci când conștientizăm că în această luptă avem nevoie de sprijinul lui Dumnezeu, începem să înțelegem și ceea ce ne spune Mântuitorul Însuşi: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Dar cu Hristos alătiri, prin harul Său vindecător, putem înainta pe calea mântuirii, putem și realiza ceva: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte”.

Asumarea crucii proprii şi urmarea lui Hristos înseamnă să ne aducem pe noi înşine la Hristos, cu răbdare și nădejde purtând durerile și neputințele noastre, pentru ca El să devină Vindecătorul şi Mântuitorul sufletelor și vieţilor noastre.  Numai Dumnezeu poate să transforme crucea noastră într-o scară către cer, să ne ajute la ridicarea noastră din păcat şi durere, prin lucrarea Lui vindecătoare. De fapt Mântuitorul nu doar ne vindecă neputințele și suferințele noastre, dar poartă împreună cu noi crucea noastră, transformând-o în locul de întâlnire cu El. Anume atunci crucea noastră se preschimbă în lumină sufletească şi în urcuş spre înviere și mântuire. Când ne purtăm crucea cu credinţă în Dumnezeu, cu dăruire și iubire faţă de Dumnezeu, suferinţa se vindecă prin nădejdea mântuirii. Prin credinţa și iubire faţă de Dumnezeu noi reușim să preschimbăm suferinţa în speranţă, să-l căutăm tot mai mult de Dumnezeu şi deci și propria mântuire. Toate necazurile sunt o cale de apropiere de Dumnezeu, căci anume în timpul încercărilor ne rugăm mai sincer, ne pocăim cu adevărat şi facem mai mult bine celor din jur.

Sfânta Cruce pe care o serbăm astăzi este semnul biruinţei lui Hristos, dar și semnul iubirii lui Hristos care este mai tare decât moartea. Astfel Crucea este un simbol al Răstignirii, dar şi al Învierii lui Hristos. Să ne ajute Dumnezeu ca să simţim și noi în crucea vieții bucuria Învierii, spre slava Lui Dumnzeu şi spre a noastră mântuire!

Episcop Ioan (Moşneguţu)

Cuvânt la Duminica a 16-a după Rusalii – Pilda talanților

Проповедь-в-неделю-16-ю-по-Пятидесятнице

Această duminică ne prezintă două pasaje la prima vedere de parcă contradictorii. Unul din ele ne vorbește despre marea dragoste a Lui Dumnzeu faţă de această binecuvântată făptură, omul: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (Ioan 3:16,17).

Iar al doilea ne prezintă pilda talanților, în care Dumnezeu le împarte slugilor sale darurile (talanții), pe care aceștia trebuie să-i înmulțeacă până la revenirea stăpânului, Continuă să citești

Porunca cea mare a iubirii

135885input_file0081915_w747_h800_q100

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Mt. 22,37-39).

Ceea ce vom reţine în special din Evanghelia acestei duminici este marea datorie de a împlini poruncile iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Aceste două porunci reprezintă de fapt tot ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la fiecare din noi. Continuă să citești

Haina de nuntă cu care Dumnezeu vrea să fim îmbrăcați

chemati la nunta

De multe ori citim și recitim Evanghelia, ascultăm pasaje din ea în Biserică, cunoaștem chiar și tâlcuirile ei. Pentru unii creștini a devenit un obicei frumos și lăudabil de a include în pravila zilnică citirea a câtorva capitole din Noul Testament. Cu toate acestea, adesea se întâmplă că citirea Evangheliei nu lasă amprenta necesară în sufletele noastre. Continuă să citești

Când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?

Pilda_lucratorilor_rai_w747_h800_q100

Pericopa evanghelică din această duminică ne propune pilda lucrătorilor la vie, lucrătorilor nerecunoscători care s-au ridicat împotriva stăpânului.

Un anumit proprietar a sădit o vie, „a împrejmuit-o cu gard; a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.” Proprietarul le-a încredințat pe deplin averea sa lucrătorilor în speranța că aceștia vor munci, vor strânge roada și vor da-o stăpânului. Dar lucrătorii au procedat altfel. Continuă să citești

„Ce să fac ca să moştenesc via­ţa veşnică“

tanarul-bogat_w747_h800_q100

Evanghelia din această duminică ne relatează des­pre un tânăr bo­gat care se apropie de Mân­tuitorul Iisus Hristos şi i se adresează: „Învăţătorule Bun, ce bine să fac ca să am via­ţă veşnică?“ (Matei 19, 16). Hristos îi răspunde: „De vrei să intri în viaţă, păzeşte po­runcile“. A­tunci tânărul îl între­abă: „Ca­re?“  Și Mântuitorul îi răspunde, prezentând poruncile Vechiul Tes­ta­ment. Tânărul îi spune: „Toate acestea le-am pă­zit din copilăria mea“. Îar în încheierea discuției Mântuitorul adaugă un îndemn: Dacă voieşti să fii de­săvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoa­ră în cer; după aceea, vi­no şi urmează-Mi“, aceste cuvinte au făcut ca tâ­nă­rul bogat, care deși împlinea poruncile Vechiului Tes­tament, să plece întristat, căci avea multe avuţii. Continuă să citești

Gânduri la Duminica datornicului nemilostiv

pilda-datornicului-nemilostivEvanghelia din această duminică ne arata marea milostivire a lui Dumnezeu, care ne iartă gresalile noastre, dar care ne aduce aminte în acelasi timp și de datoria noastră de a ierta  greșalile altora.  Astfel dacă noi nu iertăm altora, Dumnezeu își preschimbă mila și iertarea în dreptate, pedepsindu-ne insensibilitatea și nedorința de a ierta, încât dacă nu dorim să-i urmăm exemplul din dragoste față de aproapele, vom face-o din constrângere. Continuă să citești

„Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”

vindecarea_lunaticuluiCăderea în păcat a protopărinților noștri a făcut posibilă pătrunderea forțelor întunericului în sufletul omului.

Dacă Dumnezeu ne-ar fi înzestrat cu darul de a vedea lucrurile înfricoșătoare care de multe ori se cuibăresc în inima noastră, ne-am fi îngrozit. Astfel, dacă omul nu poate sau nu vrea să lupte pentru a se curăți de toate lucrurile și influențele rele, în cele din urmă va deveni o jucărie în „mâinile” forțelor malefice, un rob al propriilor patimi. Uneori acel demon, care cu timpul devine stăpân deplin al omului, îl poate forța spre lucruri și fapte sălbatice și de necontrolat. Această stare fiind numită demonizare sau posesie demonică, iar vindecarea demonizatului întâminând mari dificultăți. Continuă să citești

„Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

SA400065

Evanghelia care se citeşte în Duminica Umblării pe mare este plină de înţelesuri duhovniceşti care îl privesc nu doar pe Sfântul Apostol Petru şi pe ucenicii aflați în corabia purtată de valurile primejdioase, dar și pe fiecare dintre noi în parte.

Să încercăm să ne imaginăm: o barcă în largul mării pe care Mântuitorul a trimis-o înaintea sa, și El retras pe munte pentru a se ruga. Ucenicii de parcă părăsiți și lăsați singuri în fața pericolului. Valurile puternice le arunca barca dintr-o parte în alta, iar ei sunt pe cale de a se îneca, și în jur – doar întuneric. Le este frică, sunt părăsiți. Continuă să citești

Gânduri la Duminica a VIII-a după Rusalii

inmultirea-painilorPericopa evanghelică din Duminica a VIII-a după Rusalii, numită şi Evanghelia înmulţirii pâinilor, ne relatează despre una din minunile săvârşite de Mântuitorul Hristos.  După ce Mântuitorul a binevestit mulţimilor cuvântul Evangheliei şi i-a vindecat pe cei bolnavi, ucenicii i-au cerut să le dea drumul mulţimilor „ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare”. Hristos le răspunde însă: „daţi-le voi să mănânce”. Atunci ucenicii îi spun că au doar cinci pâini şi doi peşti. Mântuitorul, luând cele primite și binecuvântându-le, le-a dat ucenicilor pentru ca să poată hrăni mulțimea de oameni adunată. Astfel cei 5.000 de bărbaţi, în afară de femei şi copii, s-au hrănit și săturat cu pâinile şi peştii care s-au înmulţit, mai rămânânu-le 12 coşuri de firimituri, dovadă că hrana a fost mai mult decât suficientă. Continuă să citești

Darul credinței – cel mai important dar pe care ar trebui să-l cerem lui Dumnezeu

182365.p

Cel mai important dar pe care ar trebui să-l cerem lui Dumnezeu, este darul credinței. Dacă am avea credința care ar arde cu adevărat în sufletele noastre, lumina ei ar da sens vieții noastre, și nu am mai ști nici ce este deznădejdea, nici ce e tristețea, niciodată frica sau descurajarea nu s-ar sălășlui în inimile noastre, dacă am avea credința pe care ne-a lăsat-o drept poruncă Însuși Dumnezeu.

Dar, din păcate, înțelegem că trebuie să avem această credință, să tindem să fim oameni credincioși, totuși de multe ori nu conștientizăm că pentru păstrarea ei este nevoie de o muncă spirituală, de un efort atât trupesc, cât și sufletesc. Pentru a ne păstra credința și pentru a fi oameni cu credință, trebuie să muncim și să muncim mult asupra noastră. Cu atât mai mult că înlegem că lipsa acestei munci, aduce la slăbănogirea noastră atât sufletească, cât și trupească și atunci și focul credinței noastre se stinge. Continuă să citești

Noi ce alegem – Gânduri la duminica a 5-a după Rusalii

demonizatii-din-gadara

Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca să ne aducă eliberarea  – eliberarea de sub puterea păcatului asupra ființei noastre umane, de sub puterea răului din sufletele noastre. Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători în această misiune, astfel având deplină libertate, avem mereu posibilitatea de a alege între viata cu Dumnezeu, și eliberarea de sub povara răului și păcatului sau respingerea acestei oportunități. Continuă să citești