Mesajul de condoleanțe al Episcopului IOAN de Soroca adresat Protoiereilor Serghie și Victor UNGUREANU în legătură cu trecerea la cele veșnice a mamei, monahia SOFIA (Ungureanu)

Preacucerniciile Voastre,

Îndurerată familie,

Am aflat cu multă tristețe de trecerea din această viață a monahiei SOFIA, mama Preacucerniciilor Voastre, fiică vrednică a Bisericii noastre. Continuarea

Mesaj de condoleanţe al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, în legătură cu trecerea la cele veşnice a părintelui protoiereu mitrofor Igor Coțofană, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Șeptelici, r. Soroca

Familiei regretatului

protoiereu mitrofor Igor Coțofană

Îndurerată familie,

Cu profundă întristare am aflat vestea trecerii din această viaţă a părintelui protoiereu mitrofor Igor Coțofană, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Șeptelici, r. Soroca, slujitor în cadrul Vicariatului de Soroca.

Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru dumneavoastră, familia sa, dar și pentru credincioșii pe care i-a păstorit.

Preot harnic, înzestrat cu simț practic și liturgic deosebit, părintele Igor a fost un mare iubitor al slujirii sfântului altar și al oamenilor. El rămâne un exemplu, pentru tineri în special, prin modul în care a înțeles că slujirea lui Hristos trebuie însoțită de dăruirea de sine, de slujirea aproapelui și de dragostea față de Biserica Sa.

În aceste momente grele pentru familie și pentru toți care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om și slujitor al Domnului, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm Mântuitorului Hristos, să odihnească sufletul robului Său părintele Igor, în lumina cea neînserată a Împărăției Sale, unde drepții ca luminătorii strălucesc, să mângâie familia îndoliată și pe toți cei care azi sunt întristați de plecarea sa dintre noi.

Cu preţuire şi sincere condoleanţe

IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

Mesajul de condoleanţe al PS Siluan, Episcop de Orhei, adresat PS Ioan, Episcop de Soroca, în legătură cu trecerea la cele veșnice a tatălui său

În legătură cu trecerea la cele veșnice a tatălui Preasfințitului Episcop Ioan al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Moldovei – robul lui Dumnezeu Victor – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a adresat un mesaj de condoleanțe Preasfinției Sale: Continuarea

Mesajul de condoleanţe al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, în legătură cu trecerea la cele veșnice a tatălui său, robul lui Dumnezeu, Victor

Mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir la trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Victor Moșneguțu, tatăl Preasfințitului Episcop Ioan al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Moldovei: Continuarea